Discreditarea déjà vu-ului

Sa declari ceva nou este simplu, insa dezvoltarea unui subiect mai vechi despre care ai impresia ca ar putea fi epuizat este o mare provocare. Cand tot ce era de spus s-a spus, orice incercare de a reveni este insotita de o probabilitate extrem de mare de esec. Acest articol se doreste a fi o concluzie trasa intr-un moment de calm cerebral intretinut de masajul liric pe care pianistul il ofera clapelor, in ritm de Frederic Chopin. Sa traiesti un "déjà vu" cu o scena intamplata in viata actuala este un semnal de alarma si ar trebui sa ne puna pe ganduri cu privire la ingradirea emotionala pe care ne-o autoimpunem inainte ca societatea pe care o tot blamam sa aibe vreo intentie (absolut necalificata) de a se implica. Cum apar amintirile atunci cand esti bantuit de "déjà vu"-uri? Amintirile nu revin ci se conserva in spatele cortinei zilnice pe care o lasam in urma noastra de fiecare data cand ne trezim dimineata si fie ca acceptam sau nu, ne incolonam cuminti in valtoarea pe care cu mintile noastre mandre ne-o creem. Sa ai taria sa depasesti orice vina artificiala pe care ti-e etichetat sa o porti, sa mergi prin parc ca si cum nu ai mai fi nevoit sa strangi amintiri (de parca la un moment dat le-ai putea valorifica prin vanzare), sa fii capabil sa iti creezi propria irealitate in care intrarea sa fie conditionata de numarul de esecuri pe care ni le inchipuim tocmai din nevoia de a fi alinati. Azi nu am creeat nici o amintire, m-am gandit la déjà vu-ul de ieri. Nu am pierdut timp, el oricum se desfasoara intr-un mod haotic pe care noi incercam in limitarea noastra sa il impartim si sa il administram ca pe un bun material. Am pierdut in schimb o incercare din numarul redus de incercari pe care le putem accesa indelungul trairiilor noastre. Cum sa elimini déjà vu-urile? Cu siguranta prin debransarea de la alimentatorul social de "normalitate" impusa sau autoimpusa prin clasificarea si ordonarea emotiilor in functie de rigorile si asteptarile impuse de cel mai multe ori fraudulos la nivelul mintii noastre. De azi ma debransez de la centrala "emotiva" sociala. Imi instalez un circuit intern de conservare a simtirilor si nu voi mai achita nici o factura "educativa" pe care mi-o trimite "clasa medie" care ma gazduieste.