O palma si de la capat

Draga cititorule, nimeni nu este mai indreptatit ca tine sa ma condamne si sa ma copleseasca cu injurii in cazul in care articolul meu contravine bunelor moravuri si obiceiurilor crestine. In cele din urma, cu totii ajungem intr-un moment in care suntem palmuiti de trecut si scuipati de prezent. Viitorul nu mai conteaza in momente de genul asta. Atunci cand reusesti sa intelegi originea intoxicatiilor care iti macina memoria, ai tendinta sa te intrepti fara indoiala asupra mucegaiului care te umbreste inca din trecut. Sunt clipe de revolta peste care nu poti sa treci si pe care nu ai cum sa le castigi, esti un invins inainte de a incepe lupta. Sunt un produs al unei conjuncturi nefavorabile, incapabil sa decida singur asupra reactiilor si asupra relatiilor cu cei din jur. Ne nastem goi si limpezi la gandire, ca o foaie velina, pregatita sa fie mazgalita de creion. Unele foi devin plansele de lucru pentru artisti care desavarsesc tablouri geniale sau combinatii incantatoare ochiului prin coloristica, optimism si pofta de viata. Exista si desene obtuze, stangace sau chiar obsesive. Actionezi in viata conform acestor picturi si a mesajului pe care ele il transmit. Unii dintre noi sunt doar niste linii frante care se reiau la nesfarsit, fara nimic creativ si cu o gandire extrem de limitata din cauza pictorului. Eu am crezut ca sunt o sclipire de geniu al unui artist neinteles, insa pictorul meu este un monstru infatuat, fara sperante de viata si razbunator pe propriile realizari artistice. Regula lui de aur este:"picteaza in uleiuri ieftine si lasa tabloul sa decada cu fiecare neimplinire". Pictorul meu nu este complex, desi lui asa ii place sa se prezinte, el uraste desenele reusite si pretinzand ca oricand se poate ridica la rangul lor, le denigreaza creatorii. Il condamn pentru ca m-a creat ca sa aiba ce dusmani. Mi-a insuflat sentimentul de normalitate atunci cand toate liniile pe care mi le aplica erau discordante cu totul din jur. Il detest pentru fiecare pata de culoare aruncata cu antipatie si scarba pe plansa mea imaculata. Numai un pictor nebun isi distruge infaptuirile dar eu merg mai departe si spun ca numai o fiinta malefica are puterea de a ingradi mintea, tineretea si dreptul la normalitate al oricarei planse care se desfasoara absolut conditionat de-a lungul unei copilarii, adolescente...o viata netraita de...oricare dintre noi/voi...
Ma intorc impotriva pictorului meu si ii declar ca stralucesc mai tare ca niciodata aici pe perete, dupa un sfert de veac. Iar multi vizitatori pe care nu am stiut sa ii pretuiesc la timp, se intorc din cale pentru a ma mai privi o data...si creatorule, voi folosi a doua sansa in favoarea anilor ce vor veni.

Sa "snobim" ca doar e criza!

O sa imi aduc aminte de azi pentru ca in seara asta cineva mi-a amintit ca e important sa traiesti clipa si ca mai mult decat atat, e sanatos pentru minte sa ai asteptari de la cei din jur...Ii multumesc pentru ca respectul si-l arata mai ales prin momentele de tacere atunci cand eu ma umplu pana la refuz de vorbe...in seara asta cuvintele vin greu...incerc sa le leg pentru a ma agata de o fraza de multumire insa e greu sa fii si destept si surprins in acelasi timp. Nu ma asteptam la cadoul de "Craciun" din seara asta...Chiar daca se cheama ca "snobesc", sunt mandra de Mrs. Dallaway (noua mea confidenta electronica). Va asigur ca in cel mai scurt timp ma apuc sa scriu cartea pe care o planuiesc de ceva vreme...pana atunci inca o data multumesc I. pentru laptop. Noapte buna!

"Maine" a fost "ieri"...

Timpul mi-a invadat venele, imi iriga abundent creierul si imi provoaca palpitatii. Timp pierdut...castigat...ore,minute, secunde desfasurate dupa unii relativ...fara directie si noima. Timpul e prescris in retetele celor cu boli incurabile. Medicamentul e monitorizat sub forma de ore, ani, decade...Timpul e posesiv si pretentios, nu face cadouri, ba din contra percepe ofrande pretioase chipurile pentru "rabdarea lui". Urlu impotriva robiei! tipatul meu launtric este atat de puternic ca imi pune timpul in miscare prin corp, il simt in varful degetelor, in genunchi si in ochii obositi. Sclavia nu s-a abolit! Priviti cu varsta lanturile de secunde din jurul gatului. Nu va apasa pe tample atunci cand plecati capul in pamant pentru a culege roadele unei vieti pline de neputinta? Timpul este stapanul cugetarilor noastre, el ne face intelepti si tot el ne trimite in intuneric cand nu ii mai putem sustine tronul. Stapanul e indurator...el iti pregateste in tihna recompensa pentru tacerea in care l-ai servit. El se joaca cu mintea ta si iti permite senzatii halucinogene in care te crezi nemuritor si impenetrabil. De fapt iti otraveste ochii, iti ascunde cocoasa zbarcita a mintii biciuite si inrobite. Nu stiu daca deja am fost, voi fi ...stiu doar ca in momentul asta ma revolt si resimt in ceafa cotul apasator al zilei care se sfarseste. M-am nascut programat, traiesc in limite si sub obsesia mortii. De cele mai multe ori, scrisul ma conforteaza pentru ca stiu ca dainuie vesnic...e arma mea impotriva lasitatii timpului. Pe pagina asta alba, ma nasc in fiecare zi si traiesc fiecare secunda in ritmul meu, incet, cuminte...Eu nu respir, tastez si ma hranesc organic cu litere peste care poluarea indoctrinarii si a sclaviei nu s-a lasat.

Sunt stupid, deci "la moda"!

N-as putea sa va spun exact de cate ori in viata mea am fost neroada, nedreapta si de-a dreptul stupida. Motivul este simplu: este mult mai profitabil sa "vand" in targ ilustrate cu mine pe culmi, doborand recorduri personale, iubitoare de ceea ce ma inconjoara, increzatoare si inteleapta. Nu stiu ce parere aveti voi despre ilustratele voastre, insa eu mi-am retras azi marfa de pe rafturi. In urmatoarele ore voi expune (fara vanzare) tablouri abstracte din care doar pictorul poate sa inteleaga ceva. Nu vreau sa vand intrinsecul acesta, oricum vizitatorii l-ar subevalua pentru ca el nu este "glamour", senzational si nici macar cuviincios. Ceea ce nu stiu cumparatorii este ca din momentele de panica, deruta si nestiinta se nasc "imitatiile" pe care ei le considera originale, chiar capodopere. Eu vin si va spun ca succesul ne face sa actionam ca o turma. Cand suntem invingatori devenim previzibili, asteptam in tacere ca dincolo de usa sa se afiseze indoiala si ne intrebam daca "maine" vom fi la fel de apreciati. Pe de alta parte, confuzia si nesiguranta ne individualizeaza. Cand suntem neputinciosi si neintelesi ne camuflam si incepem sa "pictam" scenarii care de cele mai multe ori mor odata cu noi, fara sa fie inramate. Din mii de incercari esuate, nesabuinta si disperare apar poate cateva secunde de sclipire. Instinctiv, le pui pe raft si astepti ca un cumparator curios sa investeasca in ele; cateodata astepti toata viata sa le vinzi, fara nici un rezultat. Ilustrate fara defecte, sanatoase la minte si corp, creionand un viitor "previzibil" si multi cumparatori...Unii cu un buget saracacios si cu acces limitat la rafturile inferioare cu "ambalaje" ieftine, needucate, chich-uri (cu pretentii ridicate). Altii...ei insisi imitatori ai bunastarii...indivizii cotati in diverse topuri de avutie, arunca ochii pe tot ce este scump chiar daca nu neaparat de calitate...Azi nu-mi vand imaginea. Nu voi face nici un retus si nu imi voi aplica nici un termen de garantie la nimic din ceea ce stiu. Astazi voi fi eu, cu esecurile mele incercand sa ma accept asa cum sunt si meditand asupra nedreptatilor gandite / realizate impotriva a tot ce ma reprezinta si ma inconjoara. Am inchis buticul....aveti acces gratuit la muzeu. Va astept.

Prietenii mei "Elefantii"

Sa evitam introducerile lungi si plictisitoare si sa intram direct in subiect. Titlul acestui articol nu se vrea a fi o ofensa la adresa fanaticilor"Booliwood"-ieni, ci doar o refulare a ego-ului meu care de atata "intelectualitate" s-a hotarat sa inoportuneze degetul mare al mainii drepte de fiecare data cand acesta incita "carma TV". Aici, in sufragerie este locul perfect in care s-ar putea naste un protest al mintii impotriva alienarii dictate de cutia gri asezata triumfator in cea mai strategica locatie din habitatul nostru. Nu sunt cinefila, nici nu pot sa "aspir" spre acest statut datorita mostenirii mele genetice de tip "Leka nos deta" si "No zaiet, no pagadi!". Le multumesc "prietenilor" mei bulgari fara de care revolutia din sufragerie nu ar fi inceput niciodata! (si le aduc aminte de datoria de 10 leva pe care inca nu mi-au achitat-o). Tin carma strans in mana dreapta, incerc sa controlez zvacnirile degetului mare...in aer pluteste incordarea...pentru moment lupta se da intre ochii mei obositi si radiatiile puternice trimise de "prietenul cel mai bun" al omului de rand, platitorul de taxe si impozite, cetateanul turmentat din schitele lui Caragiale, muncitorul din poeziile cu schele ceausiste...Ce bine ar fi fost daca aveam la mine ochelarii (castigam timp, insa ei stau bine ascunsi in sertarul biroului de la servici)...Atac prima! Imi aduc aminte de protuberanta din reclama si apas nevrotic. Inchid ochii, vreau sa aud si sa judec ca un orb "cinefil". Cine s-ar fi gandit la miscarea asta? daca as deschide ochii acum, m-ar arunca de unde am plecat si nu as putea sa mai scriu istorie. Aud... ce sentiment ciudat (desi niciodata nu am dus lipsa de sunete). Eliminarea deliberata a perceptiei vizuale ma ajuta sa fac o selectie mult mai buna si sa ma concentrez pe lucrurile importante...continui sa plimb degetul pe carma...ma fascineaza atentia pe care o acord vocilor, identific imediat reclamele (nu stiam ca pot sa aleg cu urechea). Schimb uimitor de repede cand se aud sunete terifiante si voci care disputa in contradictoriu...ma opresc la o relatare in engleza...cred ca este un documentar... Nu stiu daca sa deschid ochii, mai astept...Sunt foarte aproape...cred ca victoria mintii asupra drogului administrat retinei de imbacsirea de culori si secvente TV, se apropie. Decid sa privesc ce am ales numai cu auzul, sunt pe Reality Zone si castig detasat, cu un documentar despre tratamente medicale."Ma lepad de canalele crescute odata cu capsunele spaniolilor!" Contest orice forma de libera exprimare a neadevarurilor, a insultelor la adresa transeelor cenusii pe care le gazduim in craniu; suntem ceea ce privim asa cum infatisam ceea ce mancam. Spune-mi pe ce canal te uiti ca sa iti spun cine esti! Cam asa se pune problema. Revolutia din sufragerie este deja istorie, iar carma loveste ca un bici cutia gri, in incercari disperate de imblanzire a scorpiei TV. Atat pentru in seara asta, nesocotiti galceava de prost gust si ramaneti prietenii fideli ai elefantilor dar pe Animal Planet si nu pe "booliwood-ul" PRO TV sau National TV...Sa carmuiti lin!

Discreditarea déjà vu-ului

Sa declari ceva nou este simplu, insa dezvoltarea unui subiect mai vechi despre care ai impresia ca ar putea fi epuizat este o mare provocare. Cand tot ce era de spus s-a spus, orice incercare de a reveni este insotita de o probabilitate extrem de mare de esec. Acest articol se doreste a fi o concluzie trasa intr-un moment de calm cerebral intretinut de masajul liric pe care pianistul il ofera clapelor, in ritm de Frederic Chopin. Sa traiesti un "déjà vu" cu o scena intamplata in viata actuala este un semnal de alarma si ar trebui sa ne puna pe ganduri cu privire la ingradirea emotionala pe care ne-o autoimpunem inainte ca societatea pe care o tot blamam sa aibe vreo intentie (absolut necalificata) de a se implica. Cum apar amintirile atunci cand esti bantuit de "déjà vu"-uri? Amintirile nu revin ci se conserva in spatele cortinei zilnice pe care o lasam in urma noastra de fiecare data cand ne trezim dimineata si fie ca acceptam sau nu, ne incolonam cuminti in valtoarea pe care cu mintile noastre mandre ne-o creem. Sa ai taria sa depasesti orice vina artificiala pe care ti-e etichetat sa o porti, sa mergi prin parc ca si cum nu ai mai fi nevoit sa strangi amintiri (de parca la un moment dat le-ai putea valorifica prin vanzare), sa fii capabil sa iti creezi propria irealitate in care intrarea sa fie conditionata de numarul de esecuri pe care ni le inchipuim tocmai din nevoia de a fi alinati. Azi nu am creeat nici o amintire, m-am gandit la déjà vu-ul de ieri. Nu am pierdut timp, el oricum se desfasoara intr-un mod haotic pe care noi incercam in limitarea noastra sa il impartim si sa il administram ca pe un bun material. Am pierdut in schimb o incercare din numarul redus de incercari pe care le putem accesa indelungul trairiilor noastre. Cum sa elimini déjà vu-urile? Cu siguranta prin debransarea de la alimentatorul social de "normalitate" impusa sau autoimpusa prin clasificarea si ordonarea emotiilor in functie de rigorile si asteptarile impuse de cel mai multe ori fraudulos la nivelul mintii noastre. De azi ma debransez de la centrala "emotiva" sociala. Imi instalez un circuit intern de conservare a simtirilor si nu voi mai achita nici o factura "educativa" pe care mi-o trimite "clasa medie" care ma gazduieste.

La brat cu Mozart si Maria-Antoaneta prin Bucuresti

Ieri am sarbatorit "Zilele Bucurestiului" bucurandu-ma de eleganta, bun-simt-ul si muzica excelenta din cadrul Festivalului Vienez din Piata George Enescu. Am preferat in schimbul covoarelor rosii si opulentei de prost gust din fata BNR-ului, sa ma bucur de ambianta crizantemelor aranjate minutios urmad acelasi tipar (perfect ca si forme arhitecturale, in unghiuri bine gandite) tipic austriac. Ar fi infantil sa povestesc despre nerabdarea si exuberanta care m-au dominat timp de un an cat am asteptat evenimentul asta cu iz vestic si cu un usor parfum de gradina de vara vieneza, parca transpusa in timp si spatiu dintr-una din zilele in care monarhii austrieci ieseau la promenada pe ritmurile fine si linistitoare ale viorii sau pianului lui Mozart. Spatiul restrans dar cochet si extrem de primitor m-a determinat sa ma autoexilez in centrul Bucurestiului si totusi atat de "departe" de bazarul romanesc. O gura de "oxigen cultural" care mi-a irigat sistemul nervos solicitat zilnic de nevoia de a razbate printre nevertebratele care conduc masini de lux sau camioane santieriste (incadrarea in aceeasi categorie a fost premeditata). Din curiozitate vis-a-vis de evenimentele din centrul istoric al Bucurestiului, m-am aventurat intr-o scurta vizita pe stradutele inguste din zona BNR, vechiul loc de promenada al personajelor lui Caragiale. Ieri m-am plimbat la brat cu Dnul Tipatescu, m-am imortalizat cu Zoe si am incercat sa imi aduc aminte de toate personajele lui I.L.C. Dincolo de saretele imbracate in flori si promenadele personajelor de epoca, centrul vechi si-a pastrat acelasi iz de imbacsire si amestec de chich-uri si cozi de flamanzi salivand abundent cu gandul la micii prajiti in vesnicul santier de pe Lipscani.
In rest, cainii comunitari s-au sarbatorit alaturi de oficialitati pe covoare rosii si mai ales pe strazile pe care ar fi trebuit ca bucuresteanul sa rataceasca pana noaptea tarziu ca sa vada ce norocos este ca, inca o data, (si nu neaparat ca suntem in plin an electoral) oficialii se "preocupa" de binele si bunastarea lui.
Noi sa fim sanatosi (la cap) si sa sper ca la anul sa mai respiram un pic din "Viena culturala", pentru ca nu stiu daca Bucurestiul se va mai celebra cu atata "fast" si in alti ani neelectorali.
Pana in sezonul urmator, cugetati cuminte si mai rataciti prin zona, poate ne vedem in 2009 in fata Atheneu-ului, in exilul vertebratelor care au supravietuit involutiei Darwin-iniene.

Gandirea este un proces anevoios cand vrei sa exprimi lucruri simple