Barfa ne face mai buni...

Sunt un om casatorit. Lucrez intr-o multinationala din domeniul bancar. Am un caine in crestere. Visez in fiecare zi ca emigrez...Sotul meu este innebunit dupa aspiratoare si este convins ca va prinde ziua in care se va inventa aspiratorul minune (care se cupleaza singur la priza, o urmareste pe Bia peste tot in casa si face tot ce gandeste Ionu). Catelului meu ii place sa dea cu capul de tot felul de chestii (inclusiv de birou+pereti). Mai mult decat atat, are o fobie cand vine vorba despre balcon. Ionut inca mai spera ca vremea va rezolva aceasta problema si ca in timp o sa prinda curaj. Vorbesc mult...nu am stat niciodata sa ma gandesc cate cuvinte rostesc in fiecare zi...Imi petrec majoritatea timpului la birou, pe un scaun care imi provoaca dureri de spate si pe care mi-am instalat o perna ca sa atenueze efectul de "inconvoiala". Primesc vesti zilnic. Aud barfe, regurcitez ecoul lor. Ma misc lent pe scena...fac grimase cand ceva nu imi place. Imi cer drepturile in fiecare moment. Mi le cer si atunci cand imi sunt recunoscute (o fac din reflex). Constat in fiecare zi ca un comportament rautacios si nervos poate aduce mai multe beneficii decat unul calm si politicos. Iubesc lucrurile simple, curate si linistitoare pentru creier. O iubesc pe Bia, dar inainte de toate il iubesc pe Ionel. Poate nu ma credeti dar sunt un om bogat. Mintea mea poseda raspunsuri la multe dintre intrebarile ce nelinistesc omenirea. Traiesc cu chirie, inca, pentru ca prefer sa folosesc doar o mica parte din materia cenusie (segmentul cu raspunsurile este in conservare).Imi postez gandurile pe blog...cateodata ma chinui sa iasa ceva clar si totusi complex. Foarte putini citesc ceea ce scriu. Acum vreau sa va conjug un verb: imi place barfa, iti place barfa, ii place barfa...ne place barfa, va place barfa, le place barfa. Sa nu credeti in nici un moment ca verbul este "a placea"...:)Imi creste pulsul...ma duc la doctor. Anticipez ca o sa facem si cununia religioasa, dar mai este ceva pana atunci. Nu stiu daca o sa ajung in State...America, here I come!!!
Ma cocosez in fata dumneavoastra si va spun admirativ : Barfiti pentru sanatate! Barfiti ca si cum azi e ultima zi in care o puteti face! Barfiti romaneste!

Poate va intrebati ce mai face Biuta...

Bia cu mamica ei Sara (Bia este in dreapta, are 5 luni si jumatate)

Aici, la un pui de somn...in patul bunicilor de la Targoviste

Biuta cu mamica ei (Sara). Bia avea cam 1-2 luni

Minune in Noiembrie pe Str. Soimus

Imi incep si termin aproape fiecare zi in Str. Soimus...o strada din Bucuresti. Daca ai mirosul ceva mai fin si tragi aer adanc in piept, simti in imediata vecinatate mireasma de Ferentari.

Cu toate astea, Str. Soimus are un fel aparte de a ma imbratisa in fiecare seara cand ma intorc acasa. Poate datorita faptului ca este un colt uitat de comunisti, in care inca mai sunt casute si batrani care ies cuminti la poarta si matura trotuarul.

Stau de cativa ani aici...In tot acest timp, contactul cu vecinii a fost redus la minim (respect, salut si plata intretinerii la zi).

Insa viata are felul ei de a te surprinde, chiar si atunci cand crezi ca bucla timpului nu se schimba.

Era duminica. O zi frumoasa de noiembrie (anul domine 2010). Ma intorceam cu sotul meu si cu Bia,puiul nostru shar pei, de la plimbare.

In fata scarii noastre, mai multi vecini erau alarmati de starea precara de sanatate a unui pui de rottweiler (femela).

La prima vedere puiul parea parasit si suferind de afectiuni grave ale pielii (puteau fi muscaturi de la alti caini sau alte boli dermatologice). Mirosul greu de suportat din preajma sa, spaima din ochii sai si statura inalta (caracteristica rasei) i-au pus pe vecini pe ganduri atunci cand au vrut sa o ajute. Se pare ca puiul a fost aruncat dintr-o masina in trecere pe strada noastra. Ceea ce putea sa te suprinda (ca cetatean al urbei Bucuresti) era grija comuna a tuturor celor care stateau in fata scarii, care doreau sa ajute cainele si cautau solutii in acest sens. Cursa contra cronometru pe care o incepusera vecinii nostrii (baieti tineri si cu inima mare) ne-a acaparat si pe noi.

Dupa telefoane date la nenumarate asociatii de salvare a animalelor, chiar si la numarul situatiilor de urgenta, absolut orice elan al nostru a ramas fara un raspuns din partea autoritatilor. Dezinteresul si lipsa de omenie, la care se adauga vesnica intrebare "Dar cine suporta costurile?" ne-au provocat o greata imensa. Cu toate astea, nu am renuntat.

Baietii au ingradit locul in care catelusa se refugiase, astfel incat peste noapte sa nu fie abuzata de vreun caine comunitar. I-au adus apa, medicamente si mancare ca sa reziste pana dimineata, cand urma sa o vada un medic veterinar.

Banii s-au strans de la mai multe suflete de buna credita de pe scara, iar Radu, Alex si Ionu s-au ocupat de transportul catelusei la doctor a doua zi.

Au urmat cateva saptamani de intense ingrijiri medicale, vizite aproape zilnice la doctor, cu o dedicare totala din partea celor mai sus mentionati.

Familia lui Radu merita tot respectul nostru.
Mentionez aici si pe Dnul Doctor Ivan care a pus suflet in salvarea catelusei si a acceptat doar o suma simbolica pentru tratament.
Ei au facut posibil totul pentru Rona (intre timp piticuta a capatat un nume).

Am fost martora la cea mai buna demonstratie ca oamenii inca isi mai pot iubi aproapele si dau ultimul ban din buzunar ca sa faca bine in jurul lor.

Rona este iubita, respectata si ingrijita. Acum ea are chiar si un nou stapan, la Braila.

Merita inca o data toata admiratia noastra: Radu, Alex, parintii lor, Ionut si toti ceilalti vecini care s-au implicat financiar, sufleteste.

Rona draga, cu totii iti dorim sa fii fericita, sa te bucuri de viata asa cum trebuia sa o faci de la inceput, sa te mentii sanatoasa si te pupam cu totii pe botic!