La rascruce de nuferi

file://www.youtube.com/v/df-eLzao63I&hl=en&fs=1">
Din cand in cand ne oprim la umbra anilor care s-au scurs si ne facem mici, pentru ca prin comparatie, orice realizare din trecut sa para fabuloasa. Macar o data la fiecare an, viata de permite sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara, ne impinge in bratele deschise ale optimismului si ne indestuleaza mintea cu senzatia de bine si comfort. In agonia cotidianului, devenim egoisti si uitam ca orice lucru marunt care ne intampina dimineata este esential pentru suflet. Zambetul din zori...:) Nimic nu ar putea concura cu el, chipul mahmur al celui cu care imparti asternutul, graba de a ajunge undeva la prima ora, doar ca sa regreti mai apoi ca esti intarziat...Toate acestea sunt picanteriile care ne fac sa inflorim de bucurie, ca nuferii in lumina palida a lunii. Totul merita sarbatorit! Azi, mai mult ca niciodata, lacul din sufletul fiecaruia dintre noi s-a acoperit de petale albe, de ani incarcati de amintiri, cugete, teama, speranta si dorinta de mai bine. Pentru unii , azi, a inflorit cate un nufar de apreciere din partea celor dragi. Sa nu uitam ca orice greseala din trecut este o lectie de viata pentru cei ce vor urma, sa nu ii privam de sansa de a invata chiar daca uneori ne fac sa suferim...Viata e plina de dezamagire, dar azi ma aplec asupra cararilor gresite pe care m-am abatut de-a lungul anilor si imi dau seama ca fiecare dintre ele ma ducea la nuferi si la lac...Nu imi pare rau de clipele pierdute pe mal, in asteptarea valului trimis de fiecare trecere de ani. Asta e viata...un amestec de valuri si asteptari, dar nu este ea frumoasa cand ne ratacim voit la rascruce de nuferi albi?...si uite asa, buchetul s-a mai imbogatit azi cu o petala, dar nu-i nimic, chiar daca e greu, nimic nu se compara cu mireasma lui si cu truda de a aduna atata firesc si simplitate in peste 50 de flori...Lucrurile simple si bucuria de a le trai, asta merita sarbatorit! In rest, ii datoram lacului sa fim sanatosi si ii promitem ca vom face tot posibilul ca si la anul sa revenim pe mal, la cules de nuferi...

Hazardul...obligatia de a supravietui

Revin dupa o alta pauza indelungata, in care m-am precipitat si m-am incarcat de cotidian. Sunt multe lucruri care s-au intamplat de cand am postat ultimul articol, dar nici unul nu merita sa fie mentionat aici. Hazardul...si dictatura pe care el a instaurat-o in vietile noastre...acesta va fi subiectul azi. Teama de hazard ii transforma pe unii in crestini inversunati, iar pe altii in savanti. Pe mine m-a transformat intr-un mix nefast de ganduri si presiune interioara. In liceu eram grabita sa inteleg si sa cunosc locuri, oameni, pareri....azi as vrea sa sterg cu buretele graba de atunci si sa ma acopar de mine, cea de la 14 ani, fara frica de viitor. Nu reusesc sa imi dau seama in ce moment luciditatea mea nativa a fost lezata de nevoia de a ma ascunde si de a ma feri, asa cum se intampla azi. De cate ori nu ati fost pusi in situatia in care sa va plictisiti si sa va uitati la ceas sperand ca secundele vor fi accelerate de plictisul momentului? Cum sa iti doresti ca timpul sa se coprime dar totodata sa fugi de moarte ca un liliac de lumina zilei? Si eu mi-am dorit de multe ori sa grabesc trecerea minutelor, off, de prea multe ori! In ultima vreme imi este teama sa mai gandesc in felul acesta, pentru ca automat se autosesizeaza si frica de nefast si de nefiinta. Cu totii am fost creditati de hazard, ideea este ca pe scadente diferite. Astfel, din diverse considerente pe care numai destinul le cunoaste, unii dintre noi ramburseaza anticipat, altii primesc reesalonari si depasesc un secol de viata, iar multi se gandesc sa fenteze sistemul si sa intrerupa singuri plata ratelor punandu-si capat obligatiilor care vin odata cu contractul de credit la nastere. Eu imi platesc ratele, sunt una dintre cei care stau cuminti in vizuina si se roaga politicos de "banca sufletelor" sa nu le ceara nici o rambursare anticipata, ba chiar imi fac iluzii ca ceva miraculos o sa se intample si niciodata nu o sa fiu pusa in situatia de a afla ca mai am doar cateva rate. Sunt gata sa accept orice majorare a dobanzii, numai sa raman aici, acum, inconjurata de atentia si iubirea neconditionata a prietenului/fratelui/iubitului meu I..
Nu blamati hazardul pentru ca noi l-am creat...Da! noi oamenii - "fiintele inteligente" care inteleg prin evolutie distrugerea oricaror posibilitati de supravietuire pe termen lung. Noi, "superiorii" care iata cata nevoie avem de afectiunea unui animal de companie sincer, blajin cu ochii calzi si incapabil de ura.
Ma autodenunt sub aspectul unei gandiri alterate de mucegaiul si puroiul social care ne circula prin vene si ne spala creierele de orice sinceritate nativa pe care universul ne-o ofera.
Hazarul...noi l-am creat, ca pe un monstru necesar, pentru ca asta ne este firea...Sa ne autodistrugem cat mai avem timp, nu? Fara graba, incet si purulent oameni "buni"! Eu atat vroiam sa va spun, in seara asta. Si nu uitati ca florile de primavara nu dureaza, bucurati-va de mirosul lor!