Hazardul...obligatia de a supravietui

Revin dupa o alta pauza indelungata, in care m-am precipitat si m-am incarcat de cotidian. Sunt multe lucruri care s-au intamplat de cand am postat ultimul articol, dar nici unul nu merita sa fie mentionat aici. Hazardul...si dictatura pe care el a instaurat-o in vietile noastre...acesta va fi subiectul azi. Teama de hazard ii transforma pe unii in crestini inversunati, iar pe altii in savanti. Pe mine m-a transformat intr-un mix nefast de ganduri si presiune interioara. In liceu eram grabita sa inteleg si sa cunosc locuri, oameni, pareri....azi as vrea sa sterg cu buretele graba de atunci si sa ma acopar de mine, cea de la 14 ani, fara frica de viitor. Nu reusesc sa imi dau seama in ce moment luciditatea mea nativa a fost lezata de nevoia de a ma ascunde si de a ma feri, asa cum se intampla azi. De cate ori nu ati fost pusi in situatia in care sa va plictisiti si sa va uitati la ceas sperand ca secundele vor fi accelerate de plictisul momentului? Cum sa iti doresti ca timpul sa se coprime dar totodata sa fugi de moarte ca un liliac de lumina zilei? Si eu mi-am dorit de multe ori sa grabesc trecerea minutelor, off, de prea multe ori! In ultima vreme imi este teama sa mai gandesc in felul acesta, pentru ca automat se autosesizeaza si frica de nefast si de nefiinta. Cu totii am fost creditati de hazard, ideea este ca pe scadente diferite. Astfel, din diverse considerente pe care numai destinul le cunoaste, unii dintre noi ramburseaza anticipat, altii primesc reesalonari si depasesc un secol de viata, iar multi se gandesc sa fenteze sistemul si sa intrerupa singuri plata ratelor punandu-si capat obligatiilor care vin odata cu contractul de credit la nastere. Eu imi platesc ratele, sunt una dintre cei care stau cuminti in vizuina si se roaga politicos de "banca sufletelor" sa nu le ceara nici o rambursare anticipata, ba chiar imi fac iluzii ca ceva miraculos o sa se intample si niciodata nu o sa fiu pusa in situatia de a afla ca mai am doar cateva rate. Sunt gata sa accept orice majorare a dobanzii, numai sa raman aici, acum, inconjurata de atentia si iubirea neconditionata a prietenului/fratelui/iubitului meu I..
Nu blamati hazardul pentru ca noi l-am creat...Da! noi oamenii - "fiintele inteligente" care inteleg prin evolutie distrugerea oricaror posibilitati de supravietuire pe termen lung. Noi, "superiorii" care iata cata nevoie avem de afectiunea unui animal de companie sincer, blajin cu ochii calzi si incapabil de ura.
Ma autodenunt sub aspectul unei gandiri alterate de mucegaiul si puroiul social care ne circula prin vene si ne spala creierele de orice sinceritate nativa pe care universul ne-o ofera.
Hazarul...noi l-am creat, ca pe un monstru necesar, pentru ca asta ne este firea...Sa ne autodistrugem cat mai avem timp, nu? Fara graba, incet si purulent oameni "buni"! Eu atat vroiam sa va spun, in seara asta. Si nu uitati ca florile de primavara nu dureaza, bucurati-va de mirosul lor!