Imi incep si termin aproape fiecare zi in Str. Soimus...o strada din Bucuresti. Daca ai mirosul ceva mai fin si tragi aer adanc in piept, simti in imediata vecinatate mireasma de Ferentari.
Cu toate astea, Str. Soimus are un fel aparte de a ma imbratisa in fiecare seara cand ma intorc acasa. Poate datorita faptului ca este un colt uitat de comunisti, in care inca mai sunt casute si batrani care ies cuminti la poarta si matura trotuarul.
Stau de cativa ani aici...In tot acest timp, contactul cu vecinii a fost redus la minim (respect, salut si plata intretinerii la zi).
Insa viata are felul ei de a te surprinde, chiar si atunci cand crezi ca bucla timpului nu se schimba.
Era duminica. O zi frumoasa de noiembrie (anul domine 2010). Ma intorceam cu sotul meu si cu Bia,puiul nostru shar pei, de la plimbare.
In fata scarii noastre, mai multi vecini erau alarmati de starea precara de sanatate a unui pui de rottweiler (femela).
La prima vedere puiul parea parasit si suferind de afectiuni grave ale pielii (puteau fi muscaturi de la alti caini sau alte boli dermatologice). Mirosul greu de suportat din preajma sa, spaima din ochii sai si statura inalta (caracteristica rasei) i-au pus pe vecini pe ganduri atunci cand au vrut sa o ajute. Se pare ca puiul a fost aruncat dintr-o masina in trecere pe strada noastra. Ceea ce putea sa te suprinda (ca cetatean al urbei Bucuresti) era grija comuna a tuturor celor care stateau in fata scarii, care doreau sa ajute cainele si cautau solutii in acest sens. Cursa contra cronometru pe care o incepusera vecinii nostrii (baieti tineri si cu inima mare) ne-a acaparat si pe noi.
Dupa telefoane date la nenumarate asociatii de salvare a animalelor, chiar si la numarul situatiilor de urgenta, absolut orice elan al nostru a ramas fara un raspuns din partea autoritatilor. Dezinteresul si lipsa de omenie, la care se adauga vesnica intrebare "Dar cine suporta costurile?" ne-au provocat o greata imensa. Cu toate astea, nu am renuntat.
Baietii au ingradit locul in care catelusa se refugiase, astfel incat peste noapte sa nu fie abuzata de vreun caine comunitar. I-au adus apa, medicamente si mancare ca sa reziste pana dimineata, cand urma sa o vada un medic veterinar.
Banii s-au strans de la mai multe suflete de buna credita de pe scara, iar Radu, Alex si Ionu s-au ocupat de transportul catelusei la doctor a doua zi.
Au urmat cateva saptamani de intense ingrijiri medicale, vizite aproape zilnice la doctor, cu o dedicare totala din partea celor mai sus mentionati.
Familia lui Radu merita tot respectul nostru.
Mentionez aici si pe Dnul Doctor Ivan care a pus suflet in salvarea catelusei si a acceptat doar o suma simbolica pentru tratament.
Ei au facut posibil totul pentru Rona (intre timp piticuta a capatat un nume).
Am fost martora la cea mai buna demonstratie ca oamenii inca isi mai pot iubi aproapele si dau ultimul ban din buzunar ca sa faca bine in jurul lor.
Rona este iubita, respectata si ingrijita. Acum ea are chiar si un nou stapan, la Braila.
Merita inca o data toata admiratia noastra: Radu, Alex, parintii lor, Ionut si toti ceilalti vecini care s-au implicat financiar, sufleteste.
Rona draga, cu totii iti dorim sa fii fericita, sa te bucuri de viata asa cum trebuia sa o faci de la inceput, sa te mentii sanatoasa si te pupam cu totii pe botic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu