Cheama-ma, dar nu pe numele meu!

Parca a trecut o viata de om (sau de orice alta vietate) de cand nu am mai postat pe blog. Viata are felul ei "vinovat" de a ne provoca teama. Mai tineti minte cand va povesteam de faptul ca Biei ii este frica sa iasa pe balcon? Sau despre nunta mea si a lui Ionucu (ni se parea ca o fata morgana...anul trecut).
Si au trecut doar 12 luni...Intre timp, Bia nu mai are nici o retinere in a cerceta balconul (si nu numai), iar ceremonia nuntii este bine fixata pe data de 23 iunie 2012 (cine-ar fi crezut?). De ce mi-e teama? Nu ati trait niciodata sentimentul ca ramaneti fara vise? sau ca trebuie sa inlocuiti vechile aspiratii si nu stiti cu ce? Hmmm...viata ma cheama in mai multe directii acum. Imi arata raspunsuri la intrebari pe care le aveam acum 10 ani. Ma pune fata in fata cu realitatea pe care o visam anii trecuti. Ma simt ca pe o pluta care merge intr-o directie dictata de cineva...ceva...cu multa precizie insa cu o intarziere careia nu stiu cat pot sa ii fac fata (timpul se aseaza in fiecare zi pe umerii mei).
Urasc cuvantul "semnificativ"! Il detesc pentru ca el imi umple paginile si gandurile in fiecare zi la servici. Ma duce in locuri nebanuite unde totul este grandios si nu poate fi cuprins in mintea mea, pe pluta ce curge lin de la o zi la alta.