Barfa ne face mai buni...

Sunt un om casatorit. Lucrez intr-o multinationala din domeniul bancar. Am un caine in crestere. Visez in fiecare zi ca emigrez...Sotul meu este innebunit dupa aspiratoare si este convins ca va prinde ziua in care se va inventa aspiratorul minune (care se cupleaza singur la priza, o urmareste pe Bia peste tot in casa si face tot ce gandeste Ionu). Catelului meu ii place sa dea cu capul de tot felul de chestii (inclusiv de birou+pereti). Mai mult decat atat, are o fobie cand vine vorba despre balcon. Ionut inca mai spera ca vremea va rezolva aceasta problema si ca in timp o sa prinda curaj. Vorbesc mult...nu am stat niciodata sa ma gandesc cate cuvinte rostesc in fiecare zi...Imi petrec majoritatea timpului la birou, pe un scaun care imi provoaca dureri de spate si pe care mi-am instalat o perna ca sa atenueze efectul de "inconvoiala". Primesc vesti zilnic. Aud barfe, regurcitez ecoul lor. Ma misc lent pe scena...fac grimase cand ceva nu imi place. Imi cer drepturile in fiecare moment. Mi le cer si atunci cand imi sunt recunoscute (o fac din reflex). Constat in fiecare zi ca un comportament rautacios si nervos poate aduce mai multe beneficii decat unul calm si politicos. Iubesc lucrurile simple, curate si linistitoare pentru creier. O iubesc pe Bia, dar inainte de toate il iubesc pe Ionel. Poate nu ma credeti dar sunt un om bogat. Mintea mea poseda raspunsuri la multe dintre intrebarile ce nelinistesc omenirea. Traiesc cu chirie, inca, pentru ca prefer sa folosesc doar o mica parte din materia cenusie (segmentul cu raspunsurile este in conservare).Imi postez gandurile pe blog...cateodata ma chinui sa iasa ceva clar si totusi complex. Foarte putini citesc ceea ce scriu. Acum vreau sa va conjug un verb: imi place barfa, iti place barfa, ii place barfa...ne place barfa, va place barfa, le place barfa. Sa nu credeti in nici un moment ca verbul este "a placea"...:)Imi creste pulsul...ma duc la doctor. Anticipez ca o sa facem si cununia religioasa, dar mai este ceva pana atunci. Nu stiu daca o sa ajung in State...America, here I come!!!
Ma cocosez in fata dumneavoastra si va spun admirativ : Barfiti pentru sanatate! Barfiti ca si cum azi e ultima zi in care o puteti face! Barfiti romaneste!

Poate va intrebati ce mai face Biuta...

Bia cu mamica ei Sara (Bia este in dreapta, are 5 luni si jumatate)

Aici, la un pui de somn...in patul bunicilor de la Targoviste

Biuta cu mamica ei (Sara). Bia avea cam 1-2 luni

Minune in Noiembrie pe Str. Soimus

Imi incep si termin aproape fiecare zi in Str. Soimus...o strada din Bucuresti. Daca ai mirosul ceva mai fin si tragi aer adanc in piept, simti in imediata vecinatate mireasma de Ferentari.

Cu toate astea, Str. Soimus are un fel aparte de a ma imbratisa in fiecare seara cand ma intorc acasa. Poate datorita faptului ca este un colt uitat de comunisti, in care inca mai sunt casute si batrani care ies cuminti la poarta si matura trotuarul.

Stau de cativa ani aici...In tot acest timp, contactul cu vecinii a fost redus la minim (respect, salut si plata intretinerii la zi).

Insa viata are felul ei de a te surprinde, chiar si atunci cand crezi ca bucla timpului nu se schimba.

Era duminica. O zi frumoasa de noiembrie (anul domine 2010). Ma intorceam cu sotul meu si cu Bia,puiul nostru shar pei, de la plimbare.

In fata scarii noastre, mai multi vecini erau alarmati de starea precara de sanatate a unui pui de rottweiler (femela).

La prima vedere puiul parea parasit si suferind de afectiuni grave ale pielii (puteau fi muscaturi de la alti caini sau alte boli dermatologice). Mirosul greu de suportat din preajma sa, spaima din ochii sai si statura inalta (caracteristica rasei) i-au pus pe vecini pe ganduri atunci cand au vrut sa o ajute. Se pare ca puiul a fost aruncat dintr-o masina in trecere pe strada noastra. Ceea ce putea sa te suprinda (ca cetatean al urbei Bucuresti) era grija comuna a tuturor celor care stateau in fata scarii, care doreau sa ajute cainele si cautau solutii in acest sens. Cursa contra cronometru pe care o incepusera vecinii nostrii (baieti tineri si cu inima mare) ne-a acaparat si pe noi.

Dupa telefoane date la nenumarate asociatii de salvare a animalelor, chiar si la numarul situatiilor de urgenta, absolut orice elan al nostru a ramas fara un raspuns din partea autoritatilor. Dezinteresul si lipsa de omenie, la care se adauga vesnica intrebare "Dar cine suporta costurile?" ne-au provocat o greata imensa. Cu toate astea, nu am renuntat.

Baietii au ingradit locul in care catelusa se refugiase, astfel incat peste noapte sa nu fie abuzata de vreun caine comunitar. I-au adus apa, medicamente si mancare ca sa reziste pana dimineata, cand urma sa o vada un medic veterinar.

Banii s-au strans de la mai multe suflete de buna credita de pe scara, iar Radu, Alex si Ionu s-au ocupat de transportul catelusei la doctor a doua zi.

Au urmat cateva saptamani de intense ingrijiri medicale, vizite aproape zilnice la doctor, cu o dedicare totala din partea celor mai sus mentionati.

Familia lui Radu merita tot respectul nostru.
Mentionez aici si pe Dnul Doctor Ivan care a pus suflet in salvarea catelusei si a acceptat doar o suma simbolica pentru tratament.
Ei au facut posibil totul pentru Rona (intre timp piticuta a capatat un nume).

Am fost martora la cea mai buna demonstratie ca oamenii inca isi mai pot iubi aproapele si dau ultimul ban din buzunar ca sa faca bine in jurul lor.

Rona este iubita, respectata si ingrijita. Acum ea are chiar si un nou stapan, la Braila.

Merita inca o data toata admiratia noastra: Radu, Alex, parintii lor, Ionut si toti ceilalti vecini care s-au implicat financiar, sufleteste.

Rona draga, cu totii iti dorim sa fii fericita, sa te bucuri de viata asa cum trebuia sa o faci de la inceput, sa te mentii sanatoasa si te pupam cu totii pe botic!

Cu Bebe Bia la inceput de drum

Pe 20 iunie 2010 (la o zi de la aniversarea noastra de cuplu, de 5 ani) s-a nascut Bebe Bia, cea mai botoasa shar-pei-uta din Bucuresti. La 3 luni de la nasterea ei, pe 19 sept 2010, printr-o decizie absolut spontana, Bia a ajuns sa faca parte din viata noastra. Ea ne-a ales. Noi avem datoria sa o respectam si sa o iubim mult. Bebe Bia este prietena noastra dar dincolo de toate nu am cum sa ascund faptul ca poate sforaie cel mai puternic din tot neamul de Frasineni si Filimoni la un loc. Bebe, sa cresti mare si sanatoasa... si mai ales prietenoasa! te pupam pe boticul tau grasun :)

La capatul rabdarii cu preocuparile marunte

Este incredibil cum majoritatea celor din jur isi risipesc energia cu lucruri atat de marunte! Cum interpreteaza orice miscare, gest, cuvant in cele mai ciudate feluri! Cum te aud rostind ceva si apoi isi petrec urmatoarele 5 ore la umbra celor spuse de tine, rastalmacind si dand propriul inteles...M-am plictisit si din pacate nu mai pot sa ascund aceasta stare de spirit...Ruptura dintre generatii, imposibilitatea de a te face inteles, oameni tineri si totusi greoi la minte, crezand ca tot ce ii inconjoara li se cuvin...Rude, frati, surori, parinti, bunici, toti au posibilitati limitate de a te intelege. Alte scari de valori, alte preocupari, alte subiecte de cearta si impacare...Aici, totul este mic si neimportant comparativ cu ceea ce gandesc eu. Si eu la randul meu sunt neinsemnata...E greu sa ii aduci pe cei din jur la acelasi numitor cu tine...Si eu am obosit sa incerc...ma duc sa mananc piure cu salata...

Pastele...cailor...mi-am adus aminte

Cateva branduse culese la Poiana Brasov si huiduieli din partea ecologistilor...sau asa-zisilor ecologisti...Le doresc "multe branduse!!!" si neaparat "numai bine!"

Parfum de petunie la bunici

Printr-o randuire greu de explicat am ajuns sa imi petrec vacanta cu totul altfel decat planuisem la inceput de an...Cu toate acestea, lucrurile au un mod ciudat de a se aseza...totul la timpul lui...In acest moment, sunt la bunici, langa vie, la o masuta asezata in mijlocul petuniilor, al florilor de piatra si regina noptii...Miroase a seara si bunicii mei se inghiontesc sa stranga puisorii din calea intunericului...totul se desfasoara intr-un ritm extrem de incet...cuminte...fara zbucium...aici timpul are alte dimensiuni. Totul este mic si detaliul este nepretuit...rabdarea bunicilor cu puisorii chiar ma presa...pana la un moment dat...am renuntat sa ma grabesc. A inceput sa bata vantul si incredibil dar se pare ca in iulie chiar poate sa fie frig; ii cer bunicii un veston. Miroase a cartofi noi prajiti, a salata proaspata din legumele bunicilor. Aseara am primit doua borcane de dulceata de capsuni preparat de Ioni (excelent!!!). Sunt de 3 zile in curte si am trecut prin mai multe faze (de la plictiseala, la nervi si la graba, resemnare si acum pur si simplu enjoy...). Sper sa nu ies din ritmul vietii din Bucuresti pentru ca o sa imi fie extrem de greu sa ma reobisnuiesc cu frustrarea de acolo...
Va pupez...nu stiu cati mai sunteti cei care inca mai cititi ce scriu...va salut!

Viata mea ca un bol de supa

Este incredibil cum diverse evenimente imi invadeaza viata in ultima perioada...Mi se intampla lucruri la care nu m-as fi gandit in veci...Eu in reclame? Eu? da, iata ca niciodata nu trebuie sa inchizi usa oportunitatilor. Tineti minte! Infatisarea voastra este oglinda trairilor interioare! Frumusetea este mai mult decat o aglomerare de trasaturi faciale/trupesti...Curajul si nerabdarea de a razbate spre ceva nou/mai bun...indiferenta la micile ticalosii de zi cu zi ale celor din jur...bucuria de a fi alaturi de cineva drag, tristetea clipelor cand I. este departe...toate astea ma fac frumoasa intr-un fel in care nici un aparat de fotografiat nu ar putea sa ma suprinda...pana una alta, azi de Florii, sunt pur si simplu o sarbatorita fericita...va imbratisez!